Adrian Mutu pare aproape de o revenire în fotbalul profesionist. Cel puțin asta lasă să se înțeleagă atacantul de 37 de ani într-o postare făcută pe rețelele de socializare.
Fostul atacant de la Inter, Chelsea, Juventus sau Fiorentina, care ultima dată a jucat în India, la Pune City, a publicat pe contul de Instagram o imagine cu ghetele sale personalizate cu inițialele numelui și mesajul „În curând voi fi din nou pe gazon”.
În ultima perioadă Adrian Mutu a părut aproape de o nouă revenire în fotbalul românesc, fiind dorit de Pandurii și Steaua. Gruparea din Târgu Jiu nu e însă în poziția financiară de a perfecta o astfel de mutare, astfel că în discuție pare să fi rămas doar transferul la Steaua, unde Mutu e dorit atât de tehnicianul Laurențiu Reghecampf, cât și de patronul Gigi Becali.
Cuplu cu Marica la Steaua? Singura problemă a „Briliantului” e că roș-albaștii s-au acoperit în ultimele zile în ofensivă, prin aducerile lui Ciprian Marica și Tha’er Bawab. Totuși, în ultimii ani patronul Gigi Becali a declarat în mai multe rânduri că-și dorește să-l aducă pe Mutu, iar acum o astfel de mutare ar fi pe placul ambelor părți. Mutu nu a renunțat la gândul de a reveni în tricoul naționalei României înainte de Euro 2016, iar Steaua ar fi echipa perfectă de unde să-l convingă pe Anghel Iordănescu că mai merită o șansă.
Ideea nu are susținere numai în cadrul clubului roș-albastru. Intrat în direct la ProSport LIVE, Dumitru Dragomir a vorbit despre oportunitatea aducerii lui Mutu la Steaua, unde ar face cuplu în atac cu Ciprian Marica, așa cum se întâmpla în anii trecuți la echipa națională. Fostul șef al LPF e convins că transferul lui Mutu ar garanta titlul Stelei, chiar dacă atacantul ajuns acum la apusul carierei nu ar putea să joace 90 de minute. „Și dacă joacă o repriză, Mutu ar fi decisiv în lupta pentru titlu”, spune Dragomir.
„Marica are norocul că dă de un preparator fizic formidabil și de un antrenor care îl va întinde bine. Și-a ales bine clubul pentru pregătire. Becali a riscat, dar dacă îl ia și pe Mutu, ia campionatul sigur!
Cred, cum să nu cred! Ambii vor fi puși la muncă de amândoi nemții de la Steaua. Dacă are 37 de ani (n.r. Mutu), ce? Nu e consumat rău…
Dacă îl aduc și pe Mutu, și dacă joacă doar o repriză, tot ajută Steaua să ia campionatul„, a declarat Dragomir la ProSport LIVE.
L-ar fi vrut și Rapidul
Recent, au apărut și zvonuri cu privire la un interes al Rapidului pentru Mutu, însă președintele giuleștenilor, Ovidiu Burcă, le-a infirmat, precizând că clubul din Grant nu ar putea satisface pretențiile atacantului, iar discuțiile au fost mai mult „amicale”.
„Adrian Mutu este un fotbalist pe care toate lumea si-l doreste, chiar daca are o varsta. Cu totii ii stim valoarea fotbalistica.
Nu cred ca Rapid isi poate permite sa-l ia pe Mutu in acest moment. Noi ni l-am dori, insa nu cred ca e posibil”, a declarat Burca pentru ProTV, confrom www.sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER